ACTIVITATI DE AGREMENT

CATEVA LUCRURI CARE LE POTI FACE IN ZONA TURISTICA CAZANELE DUNARII

CEA MAI SOLICITATA ACTIVITATE ESTE AGREMENTUL NAUTIC

Dat fiind specificul zonei turistice , cele mai solicitate activitati sunt cele de agrement nautic: fie ca este vorba de o plimbare cu barca cu motor in Cazane , cu hidrobicicleta si/sau caiacul in Golful Dubovei, cu banana si/sau colacul trase de barca, iar cei dornici de aventura pot practica skiul nautic.

PLIMBARE CU BARCA CU MOTOR PE DUNARE

Lungimea traseului este de cca. 10 km , timpul maxim de parcurs fiind de circa 2 ore. Capacitate ambarcatiune 10 locuri .
Traseu si puncte de atractie : Cazanele Mici ( 3,6 km lungime ) , unde pot fi vizionate : chipul sculptat in stanca al regelui dac Decebal, Tabula Traiana si Manastirea Mracuna , apoi ambarcatiunea strabate bazinetul Dubova , ce are forma unui golf cu aspect semicircular si intra in cea mai spectaculoasa portiune de defileu , Cazanele Mari ( 3.8 km lungime).
In aceasta portiune a defileului vom vizita Grota Veterani , cunoscuta din timpuri stravechi , fiind consacrata de daci drept sanctuar al zeului Zamolxis , iar la cca. 500 m in amonte vom patrunde in gura Pesterii Ponicova .

PESCUIT SPORTIV

Pentru orice pescar , pescuitul pe Dunare reprezinta o provocare . Depinde numai de priceperea si talentul dumneavoastra de a avea in carlig un frumos trofeu de somn , salau sau crap.
Pescarilor profesionisti sau de ocazie , le putem asigura transport cu barca cu motor , momeli naturale , amenajarea si testarea locurilor de pescuit , informatii utile oricarui pescar.
Incepatorii pot face o initiere in tainele pescuitului , indrumarea fiind asigurata de ``ghizi pescari`` experimentati, nascuti si crescuti pe malurile Dunarii.

DRUMETII MONTANE

Drumetiile montane fac parte din activitatile care pot fi desfasurate in zona turistica Cazanele Dunarii. Odata ajuns aici poti alege din mai multe trasee turistice, localizate atat in Cazanele Mari cat si in Cazanele Mici.
Acestea sunt mai mult decat ideale pentru cei pasionati de drumetii sau doresc sa faca miscare sau doar o simpla plimbare in inima naturii. Bineinteles, pentru siguranta ta, noi iti putem pune la dispozitie asistenta tursitica locala si ghizi specializati, care pot sa-ti arate toate atractiile si obiectivele care se gasesc pe traseul parcurs.

DESCOPERA DETALII DESPRE TRASEELE TURISTICE

CICLOTURISM si MOUNTAIN-BIKE

Cicloturismul este o forma tot mai raspandita de turism activ , o oportunitate de a evita sedentarismul si de asemenea o activitate cu impact redus asupra mediului inconjurator. Pentru amatorii de drumetii pe doua roti va propunem o experienta inedita, de neuitat, de a parcurge Cazanele Dunarii, cca. 50 km, de la Orsova pana dincolo de Cazane, spre Svinita, un teritoriu plin de farmec natural, dar si cu o puternica incarcatura istorica si culturala. Mountain-bike: o forma de turism sportiv, aplicata pe trasee de munte cu biciclete echipate adecvat si are un caracter de aventura mai pronuntat. Pentru impatimitii de mountain-bike, Defileul Dunarii poate oferi o multitudine de trasee spectaculoase, pe cararile Muntilor Locvei, Almajului si Mehedintilor, iar in zona Cazanelor Dunarii va invitam a parcurge diferite trasee, cu acces din DN 57, pe raza localitatii Dubova.

DISTRACTIE ZI SI NOAPTE

Clubul LA VELLA este viziunea de a transforma zilele de vară în pool-party (vineri seara petrecem la piscină până târziu), iar nopţile de sâmbată devin un mega-party în club.
Muzica de bună calitate o aduc DJ si MC de renume, dumneavoastră, oaspeţii noştri, nu trebuie decât să ridicaţi mâinile, să vă lasaţi antrenaţi de atmosfera incendiară şi deci……. să vă distraţi.
Cele două piscine vă asteaptă în zilele caniculare cu băuturi reci, cu şampanie la gheaţă pe care o puteţi savura în baldachine comfortabile si umbroase. Puteţi dansa, puteţi să optaţi pentru un masaj, puteţi să vă retrageţi în jacuzzi, puteţi sări în Dunăre sau vă invităm să luaţi masa.

Afla mai multe

Pe baza activitatilor de agrement enumerate, putem alcatui programe de agrement de weekend, sau pentru petrecerea unui sejur agreabil in zona turistica a Cazanelor Dunarii:
– programe de relaxare si cunoastere a frumusetilor naturale din imprejurimi;
– programe de aventura in natura;
– programe combinate, de relaxare si aventura.
Pentru oricare dintre activitatile de agrement optati, va rugam sa va adresati administratorilor pensiunilor la care sunteti cazati, sau direct la Asociatia de turism, unde veti primi toate detaliile necesare.

© Copyright 2009-2017. ATACD. Toate drepturile rezervate.
Servicii de marketing online oferite de Visuda Marketing.