Cetatea Severinului prin poziția sa privilegiată, va fi socotită mai bine de 400 de ani, cheia de intrare de pe Dunăre spre Europa Centrală. A fost construită ca fort de apărare, ca marca de graniță de către regele maghiar Ladislau i cel Sfânt ( 1077-1095 ). Construită la granița dintre catolicism și ortodoxie, Cetatea a fost de la început o dispută militară și religioasă continuă între coroana maghiară, bulgari și voievozii munteni, mai exact, între catolici și ortodocși. În 1233 Regele Andrei al ii-lea al Ungariei transformă fortul în cetate și întemeiază Banatul de Severin ( sau Țara Severinului), conducătorul Cetății numindu-se Ban, mai toți domnitorii Țării Românești fiind și Bani ai Cetății Severinului.

În 1247 Regele Bela al iv-lea încearcă să aducă pe călugării militari ai Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim, Ospitalierii din Ierusalim, sau Cavalerii Ioaniti, pentru a le dona Banatul de Severin.
Pentru apărarea Cetății va muri și Litovoi în 1277 ( iar după alții în 1279 ). În 1370 Vlaicu Vodă va înființa al doilea scaun Mitropolitan prin ridicarea în cetate a Mitropoliei Ortodoxe a Severinului. Mircea cel Bătrân ( 1386- 1418 ) va fi și el Ban de Severin, iar în 1406 va semna cu Regele maghiar Sigismund de Luxemburg un tratat de alianță antiotomana, chiar în Cetatea Severinului care, din acel moment, va avea ca singur scop apărarea contra turcilor. Iancu de Hunedoara va fi Ban de Severin între 1438 și 1445.

Cetatea va fi cucerită de Soliman Magnificul în 1524 , iar în 1526 după bătălia de la Mohacs, Cetatea va fi demolată.
Banatul de Severin se v-a scinda în două: partea din Oltenia va intra sub autoritatea Banilor Craioveni, partea de vest, de la Orșova, va deveni Banatul propriu zis.