MĂNĂSTIREA GORNEA

Schit ridicat la rang de mănăstire în 2010

Atractie turistica

Afla mai multe informatii despre Mănăstirea Gornea

Mai - Octombrie

Perioada recomanda pentru a vizita pestera.

Comuna Sichevita

Săpăturile arheologice efectuate pe Clisura Dunării au scos la iveala și obiecte cu însemne creștine din secolele IV – V, dovedindu-se astfel existenta în aceste locuri a unei vieți creștine timpurii, ce a determinat înființarea unui schit pe malul Dunării, în comuna Sichevita, pe locul unui fost pichet de grăniceri.

Astfel, în luna mai a anului 2001 s-a pus început activității monahale, prin așezarea în acest loc a monahiilor Macaria și Anastasia Grapean, de la Mănăstirea Dealu Târgoviște, împreună cu ieromonahul Valerian de la Schitul Pătrunsa, jud Vâlcea.

În noiembrie 2010 în cadrul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire.
Hramul Mănăstirii : „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” ( 21 noiembrie) și „Izvorul Tămăduirii” ( vineri în Săptămâna Luminată).

VIZUALIZEAZA FOTOGRAFII (click pentru a mari) SAU LOCATIE PE HARTA

A intelege natura inseamna a intelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atat de amenintata azi, inseamna sa contribui la fericirea omenirii.

EUGEN A. PORA

zoolog, ecofiziolog si oceanograf roman

ALTE ATRACTII TURISTICE

Mănăstirea Gornea

Cetatea Severinului

Muzeul Satului Gornea

Stanca Baba Kaja

© Copyright 2009-2017. ATACD. Toate drepturile rezervate.
Servicii de marketing online oferite de Visuda Marketing.