MANASTIREA MRACONIA – in zona Cazanelor, sector din Defileul Dunarii, se afla Valea Mracunei ( „loc ascuns” sau „apa intunecata” ),unde,pana in 1967, se gasea o veche manastire numita Mracunia. Constructia Hidrocentralei Portile de Fier 1 a dus,insa, la sacrificarea lacasului de cult, apele revarsate ale lacului de acumulare au inghitit ruinele manastirii, botezata de localnici „manastirea de sub ape”. Cand nivelul Dunarii scade foarte mult, ruinele in forma de cruce ale vechiului lacas pot fi vazute cu ochiul liber. De-a lungul timpului, a fost cunoscuta drept Manastirea din Valea Dunarii sau de la Ogradena Veche, o fosta comuna mehedinteana situata in apropiere si inghitita si ea de apele Dunarii.

Atestarea documentară a Mănăstirii Mrăcunia coboară până spre anul 1453, când preotul-cronicar Nicolae Stoica din Haţeg, protopop al Mehadiei, scria într-o cronică din anul 1829 că „de frica turcilor, şi îndeosebi după bătălia nefericită de la Varna şi după ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mrăcunia s-au refugiat la Orşova“. În anul 1523, lăcaşul cu hramul Sfântul Prooroc Ilie era trecut sub jurisdicţia Episcopiei de la Vârşeţ de dregătorul regiunii de graniţă a Caransebeşului şi Lugojului, banul Nicola Gârlişteanu. De-a lungul timpului, au existat perioade în care aşezământul era într-o stare avansată de degradare; cert este că, în anul 1788, încă era locuit. Poziţia strategică ocupată pe malul Dunării găsea mănăstirea în mijlocul unui teatru de conflict: războiul ruso-austro-turc dintre anii 1787 şi 1792, când a fost distrusă. În anul 1823, printre ruinele mănăstirii, s-a descoperit sigiliul vechiului lăcaş, cu inscripţia: „Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Persvistaia Bogaraditi Leto 1735“. În anul 1853, aceleaşi ruine scoteau la suprafaţă o icoană a Maicii Domnului, expusă de pictorul Victor Schram din München. În anul 1931 avea să înceapa reconstrucţia mănăstirii, iar în anul 1947 biserica nou-ridicată era acoperită cu şindrilă, prin strădania ieromonahului Alexe Udrea. Acesta pare a fi lăcaşul acoperit de apele Dunării după amenajarea lacului de acumulare de la Porţile de Fier.

Abia după mai bine de treizeci de ani, prin iniţiativa Mitropoliei Olteniei şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a fost reînfiinţată. În anul 1993, vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu punea piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfânta Treime“, iar în anul 1995 era aprobată reînfiinţarea aşezământului monahal, cu obşte de călugări. Lucrările au fost terminate în anii 1999-2000. Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce, alcătuită din altar, naos, pronaos şi pridvor deschis.

Sursa: Ziarul Lumina