Alături de Castrul Drobeta, ruinele podului lui Traian, thermele, muzeul, ca și instituție, dar și tematica expozițională, care exista până în 2010, au format un complex muzeistic, un bastion cultural de anvergură, de interes major pe plan local, dar și de interes pentru turiștii din țară și străinătate.
Muzeul Regiunii Porților de Fier, sub forma și funcționarea lui actuală,’ poate fi prezentat, doar dacă se face o incursiune în timp, un succint istoric al său sugerând că, de fapt, au existat trei muzee, a căror evoluție au dat naștere prestigioasei instituții de la Drobeta Turnu Severin.
Dacă, despre fondul primului muzeu nu se cunosc foarte multe, majoritatea pieselor nepăstrându-se, despre preocupările cu caracter muzeografic, la loc de cinste stau, cronologic vorbind, încercările reușite ale prefecților: N.A. Nicolescu (1852), P. Quintescu (1881) de a proteja vestigiile antice si nu în ultimul rând, ale lui V. Dimitrescu, întemeietorul primului muzeu severinean (1881).
Toate aceste prime inițiative „efemere”, culminează cu înființarea la 3 mai 1912, a Muzeului Istoric a Liceului Traian, de către Al. Bărcăcilă, unde a funcționat până în 1926, când colecțiile s-au mutat în Internatul Liceului Traian, numindu-se, pentru o scurtă perioadă, Muzeul de Istorie și Etnografie.
Activitatea salutară a lui Al. Bărcăcilă este continuată de M. Davidescu, prin a cărui perseverență, întreaga clădire, ce fusese rezervată Internatului Liceului Traian, a fost destinată exclusiv muzeului, ca spațiu expozițional.
Din 1969 s-a dezbătut planul tematic al muzeului, ce a cunoscut discuții contradictorii, ca urmare a influențelor propagandei comuniste.
Totuși, la 15 mai 1972, Muzeul Regiunii Porților de Fier s-a deschis cu două secții: „ Istorie și Științele Naturale-Acvariu”, completate cu inaugurarea în 1982 a Secției de Etnografie, iar după 1989, a secției de Artă.
Dar, despre Muzeul Regiunii Porților de Fier, nu se poate vorbi doar făcându-se expuneri privind clădirea în sine, ci: un muzeu este valoros prin vastitatea și valoarea colecțiilor sale. Așadar, fără fondul colecției Istrati-Capșa, Muzeul Regiunii Porților de Fier ar fi fost, evident, mult mai sărac din punct de vedere al patrimoniului. Colecția Capsa, adusă la Severin de Theodor Costescu, în 1924, și instalată în câteva săli ale Palatului Cultural, a funcționat, cu titulatura de Muzeul Dr. C. I. Istrati, în paralel cu muzeul înființat de Al. Bărcăcilă. începând din 1953 patrimoniul său va fi transferat Muzeul Regiunii Porților de Fier.

Castrul roman, construit, în perioada dintre cele două războaie dacice (103 -105), pentru a asigura paza podului de pe Dunăre, castrul avea o formă rectangulară, cu dimensiunile de 137.5x123m, descrisă de zidul incintei, lucrat din piatră legată cu mortar, precedat de un val de pământ și șanț de apărare.
Pe fiecare latură era amplasată câte o poartă, flancată de turnuri de apărare rectangulare. Astfel de turnuri erau amplasate și la colțurile fortificației sau pe sectoarele de zid dintre porți și colțuri. Orientarea castrului, cu poarta Pretoria la sud, constituie o excepție a regulilor arhitecturii militare romane, explicația posibilă, fiind legată de misiunea de apărare a podului.
Castrul Drobeta, Podul și Castrul Pontes (Serbia) formau un complex strategic important care, asigura legătura dintre cele două provincii romane, situate la nord și sud de Dunăre, Dacia, respectiv Moesia Superior. In interior, partea centrală era ocupată de pretoriu (curtea sacră, capela, birouri și locuința comandantului), camere pentru arme, magazii, locuințe ale ofițerilor și soldaților. De la fiecare poartă pornea un drum, care ducea la pretoriu: via Pretoria, via decumana şi via principalis, ce lega porțile principale dreaptă și stângă. Un drum al soldaților (via sagularis) înconjura castrul, la interior, pe lângă zidul incintei. Cercetările arheologice, efectuate în sec. XIX şi XX, au identificat câteva etape de refacere, semnificativă fiind cea din timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), când zidului de incintă îi vor fi adăugate, la exterior, turnuri de apărare.
In interior, au fost construite 84 de camere, dispuse în formă de cruce, prevăzute în fată cu un coridor.

Fortificatia poligonala Această construcție ocupă colțul de sud-vest al fostului castru roman. Identificată, iniţial, cu cetatea Theodora, construită de împăratul Justinian (527-565), fortificația a fost datată, ulterior, în secolul al Xlll-lea, pe baza a două monede descoperite într-o groapă din partea de nord-vest a incintei. Incinta este delimitată de un zid poligonal (gros de 2m), realizat din piatră și mortar în interior aflându-se un turn. aproximativ circular, cu diametru de 12.5m și zidul gros de 2-2.6m. Poarta de acces în incinta era amplasată în partea de est iar intrarea în turn se făcea prin intermediul unor trepte a căror bază a fost surprinsa, în partea de sud – est, pe o porțiune, lata de 1,5m, care făcea corp comun cu zidăria turnului. Distrugerea fortificației a fost legata de invazia tătarilor din anul 1241. Ruinele acestei construcții identificate in timpul săpăturilor lui Gr. Tocilescu (1896 – 1899), descriau o nava centrala (25.5×8.5m) si u altar al cărei absida era sprijinita de cinci contraforturi. La nord de altar se afla sacristia (încăpere unde se păstrau vesmintele preoțești si obiectele de cult). In fata intrării au fost identificate doua blocuri de zidărie, pe care se sprijinea clopotnița bisericii.

Termele Romane au fost descoperite in 1936 de Al. Bărcăcilă, directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, băile publice de la Drobeta (termele) au fost, ca mărime şl complexitate pe locul al doilea, în Dacia, după cele de la Ulpia Traiana. în curtea interioară (palestra) se practicau exerciții fizice și jocuri sportive. Clădirea propriu- zisă era formată din patru încăperi, precedate de un vestiar (apodyterium), după care urmau: tepidarium (cameră cu aer cald), laconicum (încăpere cu aburi), caldarium (bazinul cu apă caldă) și frigidarium (bazinul cu apă rece).Tocilescu (1896 – 1899), descriau o nava centrala (25.5×8.5m) si u altar al cărei absida era sprijinita de cinci contraforturi. La nord de altar se afla sacristia (încăpere unde se păstrau vesmintele preoțești si obiectele de cult). In fata intrării au fost identificate doua blocuri de zidărie, pe care se sprijinea clopotnița bisericii. In perioada secolelor XII-XIV, ruinele termelor au fost deranjate de gropi ale unor morminte iar, la sfârșitul secolului al XIX- lea. construcția căii ferate București- Vârciorova a afectat partea sudică a băilor romane.

Podul Roman a fost ridicat după planurile arhitectului imperial Apollodor din Damasc, între 103-105 p. Chr., a fost unul dintre cele mai mari poduri construite în antichitate. Pentru zidirea portalurilor și a pilelor (picioarelor), s-a întrebuințat piatră, cărămidă și mortar hidraulic, turnate în chesoane (casete) din bârne de lemn, amplasate în albia Dunării. La exterior au fost placate cu lespezi de piatra. Partea superioară a fost construită din lemn, înaltă de 3m și lată de 14.5m. Podul a avut o lungime totală de 1134.9m, înălțime 18.6m, Iar dimensiunile picioarelor erau de 33x19m. Din această construcție se mai păstrează portalurile şi pilele culee (picioarele principale) de nord și de sud, restul pilelor aflându-se sub nivelul Dunării.

Amfiteatrul roman a fost descoperit în toamna anului 2010 amfiteatrul roman de la Drobeta este a patra construcție de acest gen identificată, până acum, pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, alături de cele de la: Ulpia Traiana, Porolissum și Micia. Cercetările arheologice, desfășurate între 2010 și 2012, au condus la dezvelirea jumătății de est a zidului arenei, lucrat din piatră legată cu mortar de var, gros de 0.7-0.8m., a intrării dinspre sud flancată la est de un zid perpendicular pe cel al arenei și a altor porțiuni din partea de vest a zidului de arenă.

Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier a fost inaugurat in vara anului 2016 fiind destinat activităților culturale ale muzeului, având in componenta : săli pentru expoziții temporare, sala de conferințe, simpozioane, salii de activității pentru proiecte educaționale, ateliere de lucru (pielărie, olărit) si Bistro cultural.